OPOVESTECUTALC

Saptamana asta am vazut un film grecesc…am avut norocul sa vad filmul asta. KYNODONTAS (=dogtooth=caninul), film care a primit un certain regard la Cannes in 2009.

Exista o familie, numeroasa pentru zilele noastre: doi parinti si trei copii tineri, abia trecuti de varsta pubertatii. Toti locuiesc intr-o casa mare, cu o curte mare. Domeniul este imprejmuit cu garduri vii, inalte si nimeni nu are voie sa il paraseasca, cu exceptia tatalui. Aceasta famile traieste in zilele noastre. Copiii nu au niciun contact cu lumea exterioara: universul concret si universul cuvintelor se alcatuiesc si se completeaza intr-un sistem proiectat si transmis lor de cei doi parinti. Baiatul si cele doua fete nu asculta stirile si informatiile care se vehiculeaza zilnic si la care lumea moderna obisnuita are acces nelimitat. Asta pentru ca nu au cunostiinta de canalele si tehnologiile folosite pentru vehicularea ideilor la nivel global, nu folosesc telefoanele, cu sau fara fir, pentru ca nu stiu ca exista sau ca au existat vreodata. Nu au intalnit niciodata pe altcineva in afara de cei doi parinti. Si de o colega de serviciu a tatalui platita sa vina si sa satisfaca nevoile sexuale ale fiului. Nu privesc filme, desene animate, documentare, muzica din nicio categorie, nu merg la cinema, nu fac clubbing, shopping, nu sunt subiectii advertismentului sau al marketingului si produsele pe care le consuma nu au etichete ( pentru ca etichetele sunt inlaturate de tata) si nu mentin relatii sociale.

Mama si tatal stiu ca exista o lume dincolo de zid si stu cum e lumea din afara. Tatal e directorul unei fabrici din oras iar mama nu paraseste locuinta si se ingrijeste de EDUCATIA copiilor.

Ce e frapant la film?

Povestile pe care adultii le debiteaza copiilor:

1. Exista un univers exterior, periculos care necesita o initiere.

2.Cea mai propice perioada pentru un barbat este intre 30 si 40 de ani

3.Cea mai fructuoasa perioada din viata unei femei este intre 20 si 30 de ani.

4.Un copil e gata sa isi paraseasca casa (in cazul lor sa paraseasca inchisoarea familiei) cand caninul drept (sau cel stang, nu conteaza) a cazut. In acel moment organismul este pregatit sa infrunte toate pericolele.

5.Ca sa parasesti casa in siguranta si sa patrunzi in afara, oamenii e bine sa foloseasca o masina pentru protectie.

6.Oricine poate sa inceapa sa invete sa conduca dupa ce caninul creste la loc.

Si ei au un limbaj, in sensul in care si noi intelegem acest termen: exista cuvinte si exista lucruri, sentimente, emotii, relatii pe care cuvintele le desemneaza. Relatia dintre forma cuvantului si inteles este tot conventionala. Numai ca aceasta relatie e diferita: marea este un fotoliu mare, din piele si cu spatare din lemn, autostrada este un vant puternic, excursia este un material foarte rezistent folosit la constructia podelelor, mitraliera este o pasare mare si frumoasa, telefonul este solnita, zombie este o floare mica si galbena, vaginul este un bec mare (paradigma: Am inchis vaginul si s-a lasat intunericul peste camera.”)

Pentru copii, distractia inseamna jocurile pe care le inventeaza si le joaca in fiecare zi: prin jocuri, ei isi dezvolta competitivitatea, fiecare joc castigat este insotit de o recompensa. Ei pot sa vada cine tine mai mult degetul sub robinetul cu apa fierbinte, cine rezista mai mult, cine tine mai mult timp apa de gura in cavitatea bucala, cine rezista cel mai mult sub apa, cine se trezeste mai intai dupa ce ia un anestezic, cine gaseste mai repede , fiing legat la ochi, un obiect asezat intr-un anumit loc, cine prinde primul un avion ( avioanele de pe cer devin sunt pentru ei obiecte magine, avioane din hartie pe care parintii lor le elibereaza in gradina)…. Ca recompensa pot sa aleaga distractia de dupa amiaza sau felul de mancare sau sa primeasca un anumit obiect.

Trebuie sa asculte ordinele, altfel vor muri ca fratele lor , frate inventat. Cand vad o pisica intrata in gradina accidental se sperie, o injunghie si tipa ca in filmele lui Hitchcock. Pisica este un animal feroce care sfasie copiii mici si este un pradator care ucide oamenii. Aceasta pisica le-a ucis fratele care a gresit aventurandu-se in afara gradinii si care nu isi terminase initierea. Pentru moartea lui, vinovat e el insusi pentru ca a iesit din izolare si fratii care nu au avut intelepciunea sa il salveze ( de mentionat ca ei nu l-au vazut niciodata pe acest frate). Se pot apara de pisica prin latrat si avem onoarea sa asistam la un antrenament de latrat la care tatal isi supune copii si sotia. Cand fac lucruri care contravine felului de viata pe care l-au imaginat, copii sunt pedepsiti prin bataie.

La un moment dat, fata mai mare o santajeaza pe vizitatoarea casei sa ii dea niste casete video. Erau filme de actiune cum nu mai vazuse niciodata: invata replicile pe de rost, il injunghie in mana pe fratele ei cu un cutit si in cele din urma isi face rau ei insasi…Cand afla ce a facut vizitatoare, tatal o bate brutal si renunta la serviciiile ei iar pe fiica o pedepseste …o loveste cu casetele pana le distruge.

Copiii au notiunea timpului, stiu sa scrie si sa citeasca, stiu sa concureze si asteapta recompense pentru meritele lor, au preferinte si cel mai important au notiunea FRICII si a NECESITATII DE A LUPTA CA SA OBTII CEVA. Au sentimente, curiozitati, fobii, spaime, secrete si dorinte, au nevoia de atasament. Si sentimentul propiei libertati pervertit, cum decazut de intelegem si noi libertatea in zilele noastre. Exemplu: Fiica cea mare, care sta de vorba mai mult cu straina si o linge intre picioare ca sa primeasca diverse obiecte (gel de par, oe bentita de apr fosforescenta, casete video), care asculta la usa si crede ca mama ei vorbeste singura ( aceasta de fapt vorbea la telefon), care descopera telefonul si e ingrozita de el, vrea sa vada ce e dincolo. pentru asta, isi zdrobeste maxilarul cu o greutate pana ii curge sangele siroaie pe camasa de noapte, nu plange si nu se vaieta. Apoi merge si se ascunde in portbagajul masinii cu care tatal urma sa mearga la slujba a doua zi.

De ce cred ca e pervertit acest sentiment al libertatii? Pentru ca ei se tem de parintii si au o incredere oarba in ceea ce li se spune si nu problematizeaza niciodata adevarul sau falsitatea lucrurilor pe care le vad si le aud. Pentru ca, atunci cand se hotaraste sa plece cumva, nu poate sa se desprinda de ideea pe care o auzise dintotdeauna ca trebuie sa aiba caninul cazut. Pentru ca desi ar fi putut sa iese usor din casa, pe poarta, ea alege sa se ascunda in portbagaj ( in sinea ei e convinsa ca face un lucru gresit) si pentru ca atunci cand parintii ii impun sa fie amanta fratelui e dezgustat dar nu riposteaza….

Adevarul si morala noastra sunt fundamental conventionale si circumstantiale. Si nu suntem liberi.

Pablo Picasso

” VIAŢA”, 1903

Născut în Spania, în 1881, Picasso trăieşte şi pictează mai mult în Franţa, la Paris, unde pune bazele cubismului, împreuna cu francezul Georges Braque.  Cu o carieră prodigioasă, o reputaţie solidă construită încă din timpul vieţii, Picasso se dedică picturii de foarte timpuriu şi se impune chiar prin tablourile din perioada albastră, fără să fie nevoie de expunerea la spiritul artistic parizian care să-i confirme talentul. Refuză convenţiile, nu se afiliază niciunei şcoli dar e cucerit de ideea de a pune bazele unui curent nou. Cubismul său e experimentalist, personal, rebel şi infidel programului artistic iniţial, diferit de rigoarea vizibilă în operele cubiştilor de salon (Gleizes, Leger sau Metzinger). E atras de arta africană, de cultura medievală şi de mitologia antică şi ancorat în realităţile zilei.

Ceea ce îmi place mie mai mult în tablourile lui nu e  cubismul ca program artistic, suprapunerea punctelor de vedere, încălcarea convenţiilor impuse de perspectivă, fragmentarea formelor sau jocurile iluzioniste caracteristice cubismului. Îl prefer pentru simbolismul condensat, precumpănitor în tabourile din perioada albastră, dinainte de impunerea cubismului.

Dacă mi-ar fi spus cineva înainte că “Viaţa” e un tablou făcut de Picasso mi-ar fi venit greu să cred. Aş fi spus că Picasso e foarte greu de interpretat şi mai complex decât acest tablou cu forme precise, cu personaje distincte, cu contururi exact definite, cu colorit sobru şi cu un simbolism accesibil.

Simbolismul e stratificat după două criterii: vârstele omului şi raporturile între sexe sau tipurile de ataşament. Bărbatul din prim plan e Casagemas, prietenul lui Picasso din tinereţe, a cărui moarte îi inspiră pictorului acest tablou. E aşezat faţă în faţă cu o figură maternă, cu un prunc în braţe. O femeia înveşmântată, diferită astfel de toţi ceilalţi şi impunătoare prin privire  (privirea ei, care îi scrutează pe cei doi îndrăgostiţi, de undeva de sus), cu trăsăturile feţei ascuţite (poate conservatoare?!), a cărei prezenţă ne trimite la tematica pânzelor clasice. Are părul strâns, o mantie cu linii fine şi armonioase. Ea simbolizează iubirea filială si autoritatea maternă. Iubirea ei pentru copil e în afara problematizării.  Copilul e liniştit, protejat de braţele împreunate, calde şi liniştitoare ale mamei.

Figura masculină, pe de altă parte, are o privire incertă, neliniştitoare. Nu ştiu dacă o priveşte pe mamă cu îndrăzneală, cu jenă sau cu tristeţe, dacă exprimă renunţare (la dialogul cu mama), fatalitate (a ruperii relaţiei materne şi înlocuirea ei cu erosul) sau deziluzie (de a nu putea recompune liniştea din braţele materne). E aşezat central, în raport cu celelalte figuri feminine dominante dar nu ocupă mijlocul imaginii.  Stă drept, ne imaginăm braţul lui drept împrejurul femeii dar nu-l vedem,  are celălalt braţ încordat, nervos  şi îşi priveşte mama cu nelinişte, aşteptând  fără să primească nimic. Mai important decît raportul lui cu iubita e contactul cu mama. Pare că nu se poate desprinde din cercul strâmt în care e captiv. Are o poziţie intermediară şi tulburătoare între două figuri feminine. E legat printr-un cordon ombilical de autoritatea maternă şi prins fizic în îmbrăţişarea celeilalte femei. Nu vedem  privirea aplecată a iubitei. Ea stă sprijinită de el, nu comunică cu privitorul, are trupul gol, braţul sprijinit pe pieptul bărbatului şi piciorul strecurat între picioarele lui. Pentru ea, el reprezintă simbolul masculinităţii, un suport afectiv căruia vrea să se abandoneze. Nu aşteaptă altceva, nu vrea să spună altceva. Pentru ea, el nu trebuie să fie altceva decât idealul ei în carne şi oase. Atât e suficient.

Ce îmi spun celelalte figuri?

Centrale sunt (a se citi esenţiale, capitale pentru întelegerea mesajului) cele două tablouri din planul îndepărtat. Arta e reprezentată în interiorul artei. Două tablouri, unul deasupra celuilalt, care arată oameni, nimic mai mult.

Poziţia lor e fetală. În primul tablou, sunt strânşi, încordaţi, lipiţi unul de celălalt. Ea îl susţine pe el dar nu comunică. La noi ajung tăcerea, neputinţa, tristeţea ca experienţă personală, de neîmpărtăşit. Mai jos, singurătatea e tragică, nu se mai trăieşte ca ataşament aparent faţă de altă fiinţă. Nu mai sesizăm nicio dorinţă de vindecare, de descătuşarea tragică. Lipsa posibilităţii de uniune, de comuniune lipseşte şi singurătatea devine tragică.

De ce e mai luminoasă pânza din centru? Aceasta, în care ei doi sunt uniţi aproape osmotic, cu braţele încrucişate şi cu trupurile lipite? De ce forma lor e rotundă (echilibru, armonie, seninătate, clasic, apolinic) iar celelalte linii din tablou sunt tăioase, paralele, ascuţite?

Poate pentru că ei doi reprezintă rezolvarea ecuaţiei din titlu.

moartea de la capatul tunelului

Ultimul film pe care l-am urmărit este Wild strawberries, in regia suedezului Ingmar Bergman. Nu sunt o fană a regizorului. Mi-am propus să urmăresc măcar o parte dintre filmele lui pentru ca am dat peste numele asta pe toate siteurile de artă cinematografică pe care le-am găsit pe internet.

In afara de Căpşuni sălbatice, filmul pe care l+am urmarit eu deja, mai vreau să văd Through the window, Persona, şi Fanny şi Alexandru.

Wild strawberries e făcut în 1957, puţin înainte de jumătatea vieţii lungi a lui Bergman.

Un film alb negru care nu suscita pasiuni romantice sau tensiuni baroce…nu te face sa tremuri la ritmul alert si la derularea deşanţat de rapidă a evenimentelor sau sa te îngrozeşti de violenţa inimaginabilă înainte de a-l viziona.

Un profesor eminent în domeniul bacteriologiei, Isac Gund, trebuie sa primească un premiu de excelenţă într-o localitate vecină. In maşina pe care o conduce va urca si nora lui…pe drum i se vor alătura temporar si trei tineri, o fată şi doi băieţi dar si un cuplu cu probleme conjugale. Plimbarea de o zi e un prilej de a se reconstrui pe sine din amintiri disparate, marcante în devenirea profesorului pentru că toţi cu câţi intră in contact functionează pe paln simbolic ca reincarnari ale fiinţelor care i-au fost cel mai aproape.

Ajuns la batrâneţe, nimic nu-l motiveaza, nimic nu pare să fie destul de puternic să-l cutremure, să-l mişte şi să-l instige la comunicare cu ceilalţi oameni. Vrea să fie singur, sa fie lasat in apele lui. Rememoreaza amintiri si din perspectiva celorlalti implicati si isi da seama de importanta punctului de vedere. În raporturile cu ceilalţi are o placiditate din oficiu, o detaşare, un orgoliu al propriilor opinii si un dispreţ pentru ciudăţeniile inexplicabile ale fiinţei. E ca şi mort înainte să moară si acea călătorie îl ajută să descopere că nimic nu e pierdut, nici trecutul şi nici el însuşi….începe să vadă lucrurile cu speranţă…ironia şi profunizmea filmului stă şi in faptul că cel mai apropiat lucru e moartea.

privirea lor

DOUA FEMEI

BATRANI MANCAND

 

 

 

SATURN DEVORANDU-SI PROPRIUL FIU

Francisco de Goya y Lucientes | Born March 30, 1746 – Died April 16, 1828. Spanish painter applauded in art history as the transition personality between the Old Masters and modern art. Court painter to the Spanish Crown, Goya pursued personal projects in paint, drawings and etchings in which he chronicled national historical events and carefully articulated a critique of Spanish, and then European ideals, society, morales and religious institutions.

Tablourile fac parte din ciclul Black Paintings, ultimele 14 creatii ale pictorului septuagenar.De la pastoralele tablouri dulci, cu fete rumene , tarani plini de vitalitate si seninatate. la cochetaria de curte princiara, cu luxul gratuit si futil, Goya ajunge in fata mortii lucid si tenebros.

Cand ii privesc tablourile, e o scurgere a privirii spre interior, fiinta umana e despuiata , parasita ochiului.  PAtimile, instinctele, paradoxalul, brutalul, violenta razbat la suprafata panzei …si te ingrozesti.

Ways of being and of seing- Murakami

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

«  Nu stiam nici macar de unde sa apuc lucrurile. Ajuns la templul Meiji, m-am asezat pe iarba si am privit cerul. Am incercat sa incep cu prostitutia. Serviciu international de curierat. Dai comanda in Tokyo si te culci cu o femeie in Honolulu. Foarte sistematic, iscusit, sofisticat. Nimic murdar. Profesionalism. Dincolo de un anumit punct, nici cele mai indecente lucruri nu mai sunt  judecate in termeni de bine si de rau, pentru ca acolo iau nastere iluzii independente, particulare, care, o data aparute, functioneaza ca un produs obisnuit. Capitalismul scoate din orice un produs comercial.  « Iluzia « este termenul cheie. Chiar si prostitutia, traficul cu carne vie, discriminarea sociala, atacul la persoana sau perversiunea, daca sunt oferite intr-un ambalaj frumos si cu un nume atragator, se  transforma in niste produse splendide. Probabil ca in curand o sa gasim cataloage cu dame de companie la centrul comercial Seibu. You can rely on us. »

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

« Ar fi interesant sa vezi un actor serios ca mine scotand la iveala partea comica din el. Incerci sa duci o viata dreapta intr-o lume stramba.Comicul consta chiar in acest stil de viata. »

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

« Da. Si el se temea mereu ca o sa dispara ceva. Nu inteleg ingrijorarea asta. Orice lucru dispare, mai devreme sau mai tarziu. Noi traim intr-o continua miscare. Toate lucrurile din jurul nostru se transforma o data cu noi si, cu timpul, dispar. E inevitabil. Orice lucru dispare atunci cand ii vine vremea sa dispara, dar nu inainte. De exemplu, tu o sa cresti. Peste doi ani n-o sa-ti mai vina rochia asta frumoasa .Talking Heads o sa ti se para prafuiti. N-o sa mai ai chef sa iesi cu mine la plimbare. E inevitabil. Trebuie sa te lasi in voia curentului. N-are sens sa te preocupe toate astea cand inca nu e timpul.

-Dar tu o sa-mi placi intotdeauna. Asta n-are legatura cu timpul.

-Ma bucur ca mi-o spui si sper sa fie asa, am zis eu. Dar, sincer sa fiu, tu inca nu stii prea multe despre timp. E mai bine sa nu decizi anumite lucruri de pe acum. Timpul e ca putregaiul. Poate sa atinga si sa schimbe lucruri la care nu te-ai fi asteptat vreodata. Nimeni n-are de unde sa stie ce-o sa se intample. »

 

Tot din Murakami, DANS DANS DANS, sunt si citatele din

“alunecarea in literatura”

“neinteresant”

“danseaza si taci”

“ce este capitalul”

“despre cum se fac urmele”

 

alunecarea in literatura

«  Cum sa zic, atunci cand urmeaza sa se intample ceva, se creaza o atmosfera care permite ca acel lucru sa se intample. Intelegi ? De exemplu, cei care se accidenteaza in timpul exercitiului la bara, au un fel de nepasare  sau prea multa siguranta in ei. Se urca la bara prea agitati. »

Tu zici aici, Murakami, ca nimic nu e intamplator si ca-n toate lucrurile afli si povestile lor de nastere…in toate obiectele si starile gasesti legendele lor de intemeiere, daca le cauti. In fiecare forma de viata pandeste un mit de intemeiere (ce-am vrut sa spun aici ?)

Avem un set, un sistem de explicatii ….limitat, rigid si sistematic. Socialmente, toate raspunsurile sunt aici…

ai voie sa evadezi in intrebari metafizice, existentiale, umanitare. Musai ramane sa te prabusesti in raspunsurile consacrate, sa capitulezi.

La urma urmei, e chiar reconfortant sa ai aprobarea celorlalti, sa nu fii singur…

Da, sunt si rebeliuni minore, cateva forme de satira inofensiva si isteata, depresii dulci si refuz alunecos al normelor.

Toate sa  mai condimenteze  inconsistenta spirituala a inteleptilor vremii- “trend-setters”. Stiu ei ca pana la urma tot ne vom da pe brazda..si nu le e teama sa ne-o spuna.

Putini sunt aia care merg pana-n panzele albe, care pierd totul.

Se pare ca e mai important sa nu pierzi totul decat sa nu te pierzi.

↑ neinteresant ↓

« -Ai 34 de ani. Toti crestem, fie ca ne place , fie ca nu.

-Asa e, ai perfecta dreptate. Dar oamenii sunt cam ciudati, nu ? Cresc intr-o secunda. Eu credeam ca oamenii imbatranesc treptat, an dupa an, dar nu e asa, zise el, privindu-ma fix. Oamenii imbatranesc intr-o clipa. »

Unii imbatranesc des, altii mai rar.

Multi ocolesc clipele , se ascund.

Am vazut ca e un tratament cosmetic bun sa inchizi ochii.

Si totusi, de ce am frisoane in preajma manechinelor, din plastic, din vitrine, din carpe…sunt intepenite si corecte anatomic, ireprosabile.

Neinteresant…

danseaza si taci

« Nu foloseste la nimic doar daca stai si te gandesti. Asta nu te duce nicaieri. Intelegi ?

-Inteleg. Asadar, ce trebuie sa fac ?

-Sa dansezi. Tu trebuie sa dansezi cat tine muzica, pricepi ce-ti spun ? Danseaza mai departe, fara sa te opresti. Nu te intreba de ce, nu te gandi ce sens are. Daca incepi sa te gandesti la lucrurile astea ti se opresc picioarele. O data oprite, eu nu mai pot face chiar nimic pentru tine. Legaturile tale se vor destrama complet. Se vor pierde pentru totdeauna. Nu vei mai putea trai decat in aceasta lume. Treptat, vei fi absorbit inauntru. Asa ca sa nu-ti stea picioarele. Sa nu-ti pese o secunda, oricat de prostesc ti s-ar parea. Tu continua sa dansezi, pas cu pas. Ai sa vezi ca, putin cate putin, partile intepenite se vor destinde.  Pentru anumite lucruri nu e prea tarziu. Foloseste tot ce poti folosi. Da tot din tine. »

Daca nu e prea tarziu pentru anumite lucruri, pentru altele e deja prea tarziu…lucrurile sunt in timpul si spatiul lor, eu in timpul si spatiul meu…cu cat stau mai mult, cu atat ratez mai mult.

Daca ai intrat in hora, danseaza….

Daca nu te panichezi, n-ai cum sa uiti pasii….picioarele sa se miste continuu…

Lumea dansului e….lumea pasilor…nici lumea repetitiilor pentru dans….nici a cronicilor artistice….nici a audientei, a aplauzelor …a zgomotului ori a muzicii.

 

♣♣♣♣

Ce este capitalul? ♣

«    Totul a devenit posibil cu ajutorul computerelor performante, care au prins in plasa lor tot ce exista pe lumea asta. Prin fractionari si comprimari,  capitalul a ajuns la statutul de concept, de idee. S-ar  putea spune ca a ajuns chiar un fel de religie. Oamenii divinizeaza dinamismul capitalului. Il mitizeaza. Venereaza pretul pamantului din Tokyo si tot ceea ce simbolizeaza un Porsche stralucitor. Sunt singurele mituri care au mai ramas in lume.

Aceasta este societatea capitalista avansata. Fie ca ne place, fie ca nu, este societatea in care traim. Pana si ideea de bine si de rau a fost subdivizata, a devenit mai sofisticata. Exista binel amoda si bine demodat.  La fel si cu raul Binele la moda e, la randul lui, de mai multe feluri : formal, degajat, cool, trendy, snob. Se pot si combina intre ele, dand astfel nastere unui stil complex.  Intr-o astfel de societate, filosofia a ajuns sa semene cu teoria managementului. Reflecta dinamismul timpurilor. »

Daca filosofia reflecta timpul, atunci ar trebui declarata moartea filosofiei.  Oricum, parca nu se mai nascocesc filosofii despre univers.  In locul lor, se incheaga la foc automat filosofii individuale…..unde e omul, acolo si filosofia…( avem o gama larga de filosofii, gasiti ofertele promotionale pe blogul nostru …)

Ma deprima divizarea moralei, ma deprima ca am o morala de dimineata, si una de seara (asta daca vreau sa am vreuna) ca pot sa le asortez cum fac cu tricourile, si ca nu e nimic ciudat in asta. N-ar fi nimic ciudat daca as sti ca  in toata colcaiala asta de caricaturi de bine , de rau, de relativ si eficient se cauta ceva, altceva. Dar nu… e mai  mult decat suficient sa inmultim  ce avem, sa reproducem,  sa remodelam, sa pastisam, sa combinam…

Avem capital….

Se aud clopote.

Sfarsit.

despre cum se fac urmele

“-Ce faci atunci cand esti ranit?

-Port o insigna Keith Haring.

-Doar atat?, rase ea.

-Ce vreau sa spun e ca devine ceva cronic.Esti absorbit de viata de zi cu zi si nu mai stii unde sunt ranile.Dar ele raman. Asta e natura ranilor.Nu poti sa le smulgi si sa le arati si altora. Daca poti, inseamna ca nu sunt prea grave. »

De ce as face ceva cand sunt ranita ? Nu e de ajuns ca sunt ranita (de cineva), ca ma ranesc, ca ma resimt ?

Cand sunt ranita imi ling ranile.

Cand sunt ranita, ranile nu se vindeca

Asta nu e citatul meu. L-am gasit subliniat cu un creion la pagina 74. Nu am inteles nimic. Deci ranile mele sunt acuma adanci si vechi.  Deci nu pot sa inteleg alta suferinta decat contemplativ si conventional. Deci ranile nu sunt estetice in lumea asta, sunt rusinoase, jenante…cum naiba sa umbli despuiat, cum naiba sa accepti ca e normal ca nucile sa n-aiba coaja. Daca rana se vede, inseamna ca exista vointa de a o arata, de a o expune….

Da : daca e , nu se vede ; daca se vede, ti se pare.